Amenajare living open space
Blog

Amenajare living open space: poze si idei din care sa te inspiri

Amenajare living open space este cea mai modernă soluție atunci când vine vorba despre acest spațiu. Cei care își construiesc locuința de la zero iau de la început decizia de a avea living în aceeași încăpere cu bucătăria, iar cei care își reamenajează apartamentul recurg la tot felul de soluții tehnice pentru a obține acest gen de spațiu. 

Pe lângă structură și alte elemente de susținere, asta dacă spațiul nu este unul deschis de la început, mai spre finalul amenajării, trebuie luate în considerare aspecte de design: culori, texturi, mobilier, lumini.

Avantajele amenajării unui living open space

image12 4

Un living open space este, poate, cea mai în tendințe decizii când vine vorba despre împărțirea spațiului. 

Pe lângă asta, unul din avantajele pe care mai toată lumea îl pune pe primul loc este faptul că atunci când gazda gătește și are musafiri nu este izolată de aceștia și de ceea ce se petrece în living, ci poate purta o conversație cu petrecăreții. Sau, dacă este vorba despre o familie cu copii, atunci când unul din părinți pregătește masa poate supraveghea copiii care se joacă în living, lucru care nu ar fi posibil dacă cele două încăperi ar fi despărțite de un perete. 

Într-o încăpere open space lumina naturală pătrunde mai mult. Faptul că nu există perete despărțitor permite ca pe mai tot parcursul zilei să pătrundă lumină, și asta datorită ferestrelor care într-un astfel de spațiu sunt orientate în mai multe direcții. 

Un living open space se potrivește locuințelor mici pentru că lipsa pereților nu doar că va da senzația de spațiu mai larg, dar lipsa lor chiar va oferi câțiva centimetri în plus.

Cum alegi mobila în amenajarea unui living open space?

image16 3

Mobilierul unui living open space trebuie să țină cont atât de funcționalitate, cât și de design. Chiar dacă este vorba despre un spațiu deschis și ai senzația că poate primi mult mobilier, nu te lăsa dus în extrema asta pentru că vei obține contrariul. Alege piese de mobilier simple, pe care să le așezi în așa fel încât să obții un flux de trecere. 

Înainte de toate însă fă planul spațiului și în funcție de aceasta alege zonele pe care vrei să le ai. Alege punctele focale pe care să le pui în evidență ori printr-o piesă de mobilier deosebită, ori printr-un obiect de decor spectaculos sau, dacă alegi un mobilier extrem de simplu, pune totul în evidență cu ajutorul unui candelabru spectaculos.

image26

Candelabru Firefly 600, 12 surse de iluminare

Piese de mobilier multifuncționale sunt o alegere foarte bună, pentru că vor putea folosi mai multor scopuri și pe termen lung sunt o investiție bună. 

Mobilierul livingului trebuie ales însă în concordanță cu bucătăria, pentru că se vor completa reciproc. Alege același stil, dar nu neapărat aceeași culoare, pentru că astfel nu vei delimita spațiile.

Ce culori se potrivesc cel mai bine în amenajarea unui living open space?

image19 3

Pentru că este vorba despre un spațiu deschis, cu lumină naturală, amenajari living open space în ceea ce privește culorile sunt nelimitate. Și asta pentru că se pot folosi orice culori, cu condiția să fie complementare și nu foarte multe, pentru a nu transforma spațiul într-unul obositor și aglomerat.

Dacă lumina naturală nu este foarte puternică, atunci evident că vei merge pe culori deschise, neutre, nuanțe calde. În acest caz lumina artificială va juca un rol important. O poți folosi inclusiv pentru a delimita spațiile încăperii. Pe lângă lumina din plafon, pe care o folosești în living și bucătărie, le poți separa pe cele două prin aplice așezate pe perete, la limita dintre ele. Vei obține astfel o lumină de ambient plăcută care poate pune în valoare și un obiect de decor. 

image7

Aplica LED 44W Lines Alb, LED inclus, 3 surse de iluminare, Lumina: Cald, Natural, Rece

Chiar dacă este vorba despre un living open space, este nevoie de un punct focal. Dacă te hotărăști ca acesta să fie un perete, alege pentru el o culoare mult mai închisă din aceeași paletă cu celelalte din încăpere. Așeză pe el obiecte de decor și pune-le în valoare cu un spot. Sau, pentru un efect și mai spectaculos pune spoturi pe tot peretele accent.

image23 2

Sina Spot LED Alba Aplicata-1 Metru

Stiluri de amenajare a unui living open space

image30 3

Atunci când pui la cale o amenajare a unui living open space ia în considerare că același stil trebuie să se regăsească și în bucătărie. Hotărăște-te asupra stilului de design pe care ți-l dorești, apoi aplică-l în întreaga încăpere, pentru a obține o atmosferă unitară între cele două spații.

Amenajarea unui living open space în stil rustic

image15 2image28 2image6 2

Stilul rustic într-un open space se potrivește cel mai bine în încăperile foarte mari și înalte. Și asta pentru că acest stil înseamnă lemn și piatră, elemente care nu se potrivesc foarte bine într-un spațiu mic, pentru că încarcă. 

Dar, dacă nu ai un astfel de spațiu, dar totuși îți dorești să-l amenajezi rustic, alege elemente de lemn pe spații mai mici, cum ar fi blatul de la bucătărie, de exemplu. Sau îl poți integra în dulapurile bucătăriei sau într-o măsuță de cafea. Acestui stil i se potrivesc foarte bine culorile închise. Pe lângă nuanța lemnului, alege nuanțe de negru și echilibrează totul cu corpurile de iluminat. 

image25

Candelabru Retro Round Rope 6, 6 surse de iluminare

Stilul clasic de amenajare a unui living open space

image14 2

Dacă îți dorești un stil clasic pentru livingul open space, alege mobilier cu linii simple, în culori uni, nu foarte tari. O canapea confortabilă, cu perne incorporate este alegerea perfectă. În funcție de spațiu, o poți pune cu spatele le bucătărie și delimitezi astfel cele două spații sau pe un perete, dacă locul îți permite să o poziționezi în fața unui televizor. 

Stilul clasic emană confort, iar acest sentiment este dat și de luminile pe care le alegi. Într-un astfel de spațiu este nevoie de un corp de iluminat pe plafon, dar și de accente de lumină acolo unde este nevoie să ”punctezi” un spațiu. De exemplu, într-un colț s-ar potrivi foarte bine un lampadar care să ofere o lumină caldă pentru seară sau atunci când citești.

image8

Lampadar LED Bubbles

Living open space amenajat în stil modern

image22 3

Pentru un stil modern alege culori neutre sau tonuri de negru, gri, în combinație cu diferite nuanțe de maro. Mobilierul este simplu, dar pus în valoare de culorile sale sau ale obiectelor de decor. Corpul de iluminat din zona de living vine să completeze designul.

image9 1

Lustra Glass 6, 6 surse de iluminare

Pentru peretele accent alege riflaje sau un tapet care să îl scoată în evidență. Pentru o astfel de amenajare îndrăzneață și pentru o atmosferă caldă pe timp de seară, pune totul în valoare cu benzi led așezate sub mobilă.

image29

Banda LED 1 Galben/Cald

Materialele și texturile contribuie și ele la amenajarea modernă a livingului. Poți folosi chiar finisaje lucioase. Poți introduce texturi interesante prin covoare, perne sau pături pentru a adăuga căldură și confort.

Idei de amenajare a unui living open space în funcție de tipul locuinței

image31 3

Chiar dacă vorbim despre un open space, și acesta poate fi unul extrem de generos sau mai micuț, asta în funcție de tipul locuinței și de spațiul acesteia. În funcție de cum este structurată încăperea, cum sunt așezate ferestrele și cât de înalt este tavanul, poți pune în aplicare idei de amenajare living open space.

Living open space la casă

image3 3image21 4image2 3

Opțiunile de amenajare în acest caz sunt extrem de variate pentru că spațiul este unul generos. Alege o canapea mare, confortabilă, pe colț sau dreaptă, în funcție de zona în care o vei amplasa. Dacă tavanul este suficient de înalt alege grinzi decorative. Vor da o notă aparte livingului și se pot integra în mai toate stilurile de amenajare. 

Dacă alegi însă un stil modern, îmbracă câțiva pereți sau doar unul într-un tapet cu un model care să atragă atenția. Nu uita însă de lumină. O lustră cu led îți va oferi lumina necesară, dar va fi și un element de decor interesant.

image20 1

Lustra LED 150W Zig Zag Negru, LED inclus, 8 surse de iluminare, Telecomanda, Dimabil, Lumina: Cald, Natural, Rece

Spațiul îți permite, pe lângă zona bucătăriei și cea pentru luat masa, să organizezi un loc pentru citit sau pentru conversații, pe lângă zona cu canapeaua. Aici un lampadar se va potrivi perfect pentru că îți va oferi lumina necesară pe timp de seară dacă vrei să te delectezi cu o carte sau pur și simplu dacă ai nevoie de o lumină ambientală.

image4 1

Lampadar Zalle Sparkles, 3 surse de iluminare

Living open space într-un apartament

image18 4

Într-un apartament de bloc un open space este ceva mai dificil de amenajat din cauza spațiului nu foarte mare. Dar, cu un plan făcut înainte de a începe amenajarea, nimic  nu este imposibil. Ține cont doar de faptul că, fiind vorba de un spațiu restrâns, elementele de mobilier și decor trebuie să fie mult mai apropiate ca stil ca în cazul unei case și asta pentru că vor fi mult mai apropiate. Alege astfel aceleași culori, nu încărca spațiul prea mult, iar corpurile de iluminat alege-le să fie același model, dar de dimensiuni diferite, în funcție de zona în care le vei poziționa. 

În acest caz lampadarele pot fi înlocuite cu veioze. Vei obține același efect, dar cu ajutorul unor corpuri de iluminat mai mici pe care să le așezi pe o măsuță de colț sau în capetele canapelei. 

image17 2

Veioza LED 40W Infinity, LED inclus, 1 surse de iluminare, Lumina: Cald, Natural, Rece

Importanța iluminatului în amenajarea unui living open space

image1 2image5 1image27 4

Iluminatul este esențial în orice tip de amenajare și spațiu. Într-un open space, pe lângă funcționalitate, iluminatul poate fi folosit pentru delimitarea spațiilor. 

Folosește un corp de iluminat central în zona de living și niște pendule în zona de luat masa sau deasupra insulei, alegere care ajută la crearea unui flux vizual și la organizarea spațiului fără a fi nevoie de pereți despărțitori.

image13 2

Pendul LED Rotund 10450, 3 surse de iluminare

Pune în valoare obiectele de decor tot cu ajutorul iluminatului. Acesta este punctual, dar îl poți folosi și pe timp de noapte, pentru o sursă de lumină discretă. Televizorul poate fi și el încadrat cu aplice care își vor oferi confort pentru ochi atunci când vei viziona un film.

image11 1

Aplica LED 24W Nordic Line GOLD 100, LED inclus, 1 surse de iluminare, Lumina: Cald, Natural, Rece

Iluminatul într-un spațiu deschis pune astfel în valoare zonele din încăpere, dar este și element de decor dacă este folosit punctual. Corpurile de iluminat, dacă este un open space mai mic, ar trebui să fie de același fel, dar de diferite dimensiuni, în timp ce într-un open space generos acestea se pot combina, însă nu într-un mod ostentativ. Cel care ar trebui să ”dea tonul„ este plafoniera, în jurul căreia să se compună design-ul luminilor.

Criterii de care să ții cont în amenajarea unui living open space

image24 4

Amenajarea unui living open space necesită atenție la detalii, pentru că, fiind vorba despre un spațiu mare, cu mai multe funcționalități, este necesară o armonie.

Armonia vine din culorile și texturile folosite, care trebuie să se completeze și să facă parte dintr-o paletă unitară. Poți însă  folosi accente de culoare pentru a adăuga dinamism și a evidenția anumite zone.

Delimitarea zonelor este esențială. Poți face asta folosind covoare, culori sau corpuri de iluminat. Mobilierul poate fi și el folosit în acest scop. De exemplu, insula, care poate fi amplasată între zona de bucătărie și living sau canapeaua, pe care să o așezi cu spatele la bucătărie sau lipită de insulă. 

Alege piese de mobilier multifuncționale și nu foarte mari. Nu aglomera spațiul doar pentru că-l ai. 

Nu uita că în toată această amenajare este nevoie de flux de mișcare. Aranjează mobilierul în așa fel încât atunci când vrei să treci dintr-o parte în alta să nu fii nevoit să ocolești. 

Iluminatul este un element important. Folosește corpuri de iluminat centrale, de plafon, apoi pe cele ambientale și punctuale. Vei obține astfel lumină funcțională, dar și una care să îți ofere o atmosferă confortabilă și caldă. 

Nu uita de elementele de decor și de plante. Acestea pot fi folosite și la delimitarea spațiilor, dar și pentru a ”îmbrăca” un perete sau un raft. 

Ia în calcul așadar toate aceste elemente atunci când începi amenajarea unui living open space. Începe de la cum îți dorești să împarți spațiul, apoi alege stilul de design. De aici, lucrurile vor decurge de la sine.