De cele mai multe ori, atunci când se începe amenajarea locuinței se ia în considerare camere principale, cum ar fi living-ul, bucătăria, apoi dormitoarele. Holul este neglijat, pentru că este ”doar” un spațiu de trecere, în care nu se petrece timp.
Nu fă și tu aceeași greșeală. Holul este spațiul în care intri prima dată, este locul care dă tonul întregii locuințe. Nu se poate ca un apartament să fie pus la punct, iar holul de la intrare să rămână neamenajat corespunzător.
Și cum de cele mai multe ori este vorba despre un spațiu destul de mic, amenajare hol modern este răspunsul pentru necesitatea locurilor de depozitare, a locului pentru pantofar și cuier.
Cum ne organizam pentru planificarea amenajarii unui hol modern?
Sursa foto: idealhome.co.uk
Planificarea amenajării holului ar fi bine să țină cont de stilul pe care apartamentul îl are deja sau pe care ți-l dorești după renovare. Ține cont că la holul de la intrare este nevoie de un loc în care să lași pantofii de stradă, un loc pentru haine, chei, poșete.
Forma și dimensiunile holului dictează și ele stilul de amenajare și spațiile pe care le vei integra aici. Dacă este un hol măricel, sau dacă este un loc ce permite acest lucru, poți chiar să faci la comandă niște dulapuri pe care să le folosești pentru depozitarea diferitelor lucruri de care este nevoie într-o casă.
Și, nu uita că lumina poate schimba percepția asupra spațiului. Alege bine sursele de lumină în funcție de stil și spațiu.
Nu este nevoie ca amenajarea holului să coste foarte mult. Cu puțină inspirație și alegeri bune, îți poți transforma cei câțiva metri pătrați în cartea de vizită a întregului apartament.
Amenajarea unui hol modern în funcție de dimensiune
Sura foto: case3d.ro
Holul, de obicei, este un spațiu destul de micuț, asta în cazul în care nu locuiești într-o vilă. Dar, chiar și așa, spațiul de câțiva metri pătrați poate fi transformat astfel încât să aibă un impact pentru cei care intră la tine acasă pentru prima dată.
În primul rând, în amenajarea spațiului și alegerea mobilierului trebuie ținut cont de dimensiunile holului. Mobila masivă nu-și are locul într-un hol mic pentru că, în primul rând locul de trecere va fi mult îngustat, iar apoi vei avea senzația că pică mobila pe tine.
Hol modern îngust
Sursa foto: pinterest.com
Acest tip de hol este poate cel mai greu de amenajat. Holurile înguste sunt de obicei și ceva mai lungi, iar asta restrânge posibilitățile de amenajare, pentru că este nevoie de spațiu de trecere.
Dacă însă lățimea holului permite, se poate realiza, la comandă, pentru a fi sigur că se potrivește perfect, un dressing. În noul mobilier se poate lăsa un spațiu pentru o băncuță și un cuier. Dressing-ul poate fi folosit pentru depozitarea hainelor din extrasezon, a lenjeriei, păturilor sau orice altceva.
În funcție de preferințe, vopsește pereții în culori deschise. Dacă însă optezi pentru mobilier mai puțin, poate doar un pantofar, alege să pui o oglindă, obiecte decorative care să dea senzația de confort, iar pentru pereți poți alege culori mai îndrăznețe.
Un covor lung nu va da niciodată rău, atâta timp cât este ales în concordanță cu stilul de amenajare.
Hol modern mic
Sursa foto: pinterest.com
În cele mai multe cazuri, holurile mici se regăsesc la intrarea în apartamente de bloc. Aici nu ai posibilitatea de a lăsa încălțămintea de stradă sau umbrelele afară, așa că în primul rând trebuie să te gândești la amenajarea unui spațiu pentru așa ceva. O băncuță cu spațiu de depozitare este o idee bună, la fel ca un pantofar suspendat și un cuier minimalist.
Totul este să nu alegi mobilier care să încarce foarte mult, dar care să fie cât mai util cu putință.
Dacă alegi să pui un dulap, pentru holuri mici moderne o notă aparte dar și senzația de spațiu mai mare o poate da oglinda de pe ușa acestuia. Va fi și funcțională, pentru că te vei putea aranja înainte de a ieși pe ușă.
Și pentru că vorbim despre un hol mic, lumina trebuie aleasă astfel încât să fie suficientă pentru activitățile de aici. Poți alege ori o plafonieră, ori o aplică, în funcție în primul rând de stilul ales pentru amenajare.
Hol modern mare
Sursa foto: pinterest.com
Un spațiu mai mare oferă posibilități mai multe de amenajare. Dacă optezi pentru dressing, acesta poate avea dimensiuni mai mari și poate fi gândit în așa fel încât să aibă și rafturi deschise, ceea ce îi va oferi posibilitatea de a aranja acolo obiecte decorative. Vorbind despre ele, nu le ignora, pot schimba cu totul aspectul încăperii. Alege unele moderne, vaze mari, flori impunătoare.
Dacă alegi o amenajare în stil rustic, poți zugrăvi pereții de exemplu în verde, și să optezi pentru un model din stinghii de lemn. Ar arăta unic, iar în combinație cu un scaun de lemn pe care ai așezat o pătură, vei obține un stil deosebit.
Riflajele sunt la modă, iar în combinație cu o oglindă masivă și o lumină bine aleasă, vor pune în valoare spațiul.
Dacă vorbim despre lumini, spațiul mare îți oferă posibilitatea de a opta pentru aplice așezate pe perete. Nu exclude o plafonieră, iar luminile așezate strategic pe pereți vor scoate în evidență atât spațiul, cât și mobilierul.
Aplica LED 44W Lines Negru, LED inclus, 3 surse de iluminare, Lumina: Cald, Natural, Rece
Amenajarea unui hol modern în funcție de forma spațiului
Sursa foto: asianpaints.com
La fel ca mărimea, și forma holului este importantă atunci când alegi amenajarea lui. Nu neapărat când vine vorba despre stil, cât atunci când trebuie ales mobilierul și amplasarea lui.
Hol modern patrat
Sursa foto: pinterest.com
Holul pătrat este relativ ușor de amenajat pentru că oferă pereții și spațiul necesare pentru mobilă.
Dacă este un hol totuși redus ca dimensiuni, optează pentru o băncuță pentru încălțat și un cuier vertical. Vopsește un perete într-o altă culoare, pune pe el o oglindă rotundă, și un pantofar îngust sub ea. Dacă ai nevoie de o oglindă mai mare, decorează peretele de accent și pune o oglindă masivă pe peretele de vis-a-vis.
Într-unul din colțuri ar arăta excelent o plantă tip pom, și pentru a-l scoate și mai bine în evidență o aplică micuță lângă sau chiar în spatele lui.
În funcție de forma pentru aplicele de perete, alege-o și pe cea pentru tavan. S-ar potrivi perfect una pătrată, sau una extrem de elegantă, dacă alegi acest stil.
Plafoniera LED 48W Mini Aurora Black, LED inclus, 1 surse de iluminare, Lumina: Cald, Natural, Rece
Hol modern dreptunghiular
Sursa foto: pinterest.com
Dacă nu este foarte îngust, holul dreptunghiular este și el foarte ofertant. Pentru această formă a spațiului, un covor de dimensiuni mari este cel mai potrivit. Alege culorile acestuia în funcție de stilul de amenajare. Dacă este un hol lung, alege un covor pe lungimea acestuia.
Forma dreptunghiulară oferă spațiul necesar pentru obiecte mari de decor. Alege coșuri mari în care să așezi niște perne decorative. Un cuier mare la intrare va umple spațiul, la fel ca măsuțele pe care să așezi o tavă de lemn, de exemplu,pe care să lași cheile.
Pentru un stil boho, alături de o oglindă rotundă prinde pe perete câteva pălării vechi, iar peretele zugrăvește-l într-o nuanță de bej sau verde. Și, din nou, nu uita de plantele decorative care, cu cât sunt mai mari, dacă spațiul permite, cu atât sunt mai de impact.
Amenajarea unui hol modern în funcție de tipul locuinței
Amenajarea holului depinde și de tipul locuinței din care face parte. Asta dictează necesitățile celor care locuiesc aici și pentru ce este folosit holul.
Hol modern la bloc
Sursa foto: pinterest.com
Holurile apartamentelor de bloc sunt în general micuțe. Din acest motiv gândește spațiul foarte bine. Așează, chiar lângă intrare, un suport pentru umbrele, precum și un cuier. Cu siguranță ai nevoie de spațiu de depozitare suplimentar, așa că un dressing realizat pe dimensiunile dorite va fi de ajutor. Pe celălalt perete o oglindă ar putea mări vizual spațiul. Încadreaz-o cu două aplice lungi și vei obține look-ul modern pe care ți-l dorești.
Aplica LED 48W Mini Tube Gold, LED inclus, 1 surse de iluminare, Lumina: Cald, Natural, Rece
Dacă însă holul face parte dintr-un open space, opțiunile sunt puțin reduse. Vei avea însă nevoie de o băncuță pentru încălțat, un cuier și ceva decorațiuni. Alege-le să se potrivească stilului întregului apartament. Aici, o plafonieră va fi cea mai potrivită.
Hol modern la casa
Sursa foto: pinterest.com
Holurile de la casă sunt de cele mai multe ori generoase. Faptul că vorbim despre o casă, imaginația ne duce la un stil modern sau elegant. Sunt cele care se potrivesc cel mai bine unei astfel de construcții.
Holul nu poate face notă discordantă, astfel că un mobilier masiv va fi cel mai bine ales, asta dacă vorbim despre un stil elegant.
Dacă alegi unul modern, mobila mare este de asemenea o alegere bună, dar liniile acesteia, faptul că o poți încadra cu benzi LED, vor face diferența. În cazul în care din hol pornesc scări, acestea pot fi iluminate, de asemena, cu o bandă LED, și astfel te vei fac remarcat atunci când vei primi oaspeți.
Dar, la fel de bine poți alege un design minimalist, culori deschise și un corp de iluminat suspendat.
Hol modern la mansardă
Sursa foto: pinterest.com
Dacă însă vorbim despre o mansardă, lucrurile se restrâng. Ar fi indicat să alegi un stil minimalist, culori deschise, chiar alb. În combinație cu culoarea lemnului vei obține un efect fresh, deshis, care nu încarcă. Obține pata de ”ceva special” prin lumină. Alege o aplică neagră, de exemplu, care va contrasta cu restul încăperii. La fel de bine va arăta un lampadar amplasat într-un colț.
Hol modern la demisol
Sursa foto: pinterest.com
Demisolul este un spațiu destul de întunecat. Așa că, din nou, alege culori deschise. Mobilierul alb este o alegere excelentă, iar asta va duce către un design scandinav. O băncuță pe care să ”arunci” o pătură, un pantofar alb, suspendat, un cuier prins de perete.
În loc de pantofar alege o măsuța înaltă, pe care să lași lucrurile mici atunci când te întorci acasă, pe care așează o veioză. Vei avea astfel o lumină punctuală ce o vei putea folosi pe timp de noapte și care va pune în valoare tabloul așezat deasupra sau oglinda.
Veioza Dandelion White, 4 surse de iluminare
Amenajarea unui hol modern în funcție de materialele folosite pentru finisaj
Pentru amenajarea holului pot fi folosite orice fel de materiale- de la gresie, la parchet, la piatră. Alegerea ține de opțiunile personale, de stilul de amenajare, dar și de locul în care se găsește casa. Pentru că, dacă este o casă la țară, de exemplu, pantofii vor fi destul de murdari și atunci gresia se întreține mai ușor. Dacă vorbim de un penthouse evident că un parchet de calitate este cea mai bună alegere.
Hol modern cu gresie şi faianţă
Sursa foto: pinterest.com
Chiar dacă alegi să folosești în amenajarea holului gresia și faianța, acesta poate fi unul modern. Caută acele obiecte care au un design care îți place. Pot fi plăci uni, în culori îndrăznețe, pot fi plăci cu ușoare urme de culoare sau chiar albe. Pentru un plus de dramatism combină mai multe feluri de gresie sau rosturile pot fi realizate într-o culoare constrastantă.
Hol modern cu piatră naturală
Sursa foto: pinterest.com
Pardoseala din piatră s-ar potrivi cel mai bine într-un hol mare, al unei case. Este un material care arată bine pe suprafețe mari. În combinație cu niște oglinzi va arăta excelent. Dacă faci o astfel de alegere nu acoperi piatra cu un covor, îi vei răpi din farmec.
Piatră, dar mai mică și pe o suprafață mult redusă poate fi pusă și pe un perete. Nu este neapărată nevoie să-l acoperi cu piatră, ci doar ca un element de decor sau poate fi realizată o ramă din piatră pentru o oglindă sau un tablou.
Hol modern cu travertin
Sursa foto: pinterest.com
La fel ca piatra, travertinul este un material care arată bine pe suprafețe mai mari. Dacă faci această alegere ar fi indicat ca măcar în hol să ai încălzire în pardoseală. Va fi o plăcere ca atunci când vii de afară și este rece, să calci pe podeaua încălzită.
Dacă însă îți place travertinul, dar holul este mai micuț, poți folosi totuși acest material doar la intrarea în apartament, pe o suprafață mică pentru a da amenajării o notă aparte.
Cu adevărat contrastant, dar care va fi de un mare efect este un lampadar dramatic cu pene, de exemplu. Deși stiluri total diferite, va completa perfect atmosfera creată de travertin.
Lampadar cu pene naturale Black 160
Hol modern cu mozaic
Sursa foto: pinterest.com
Mozaicul înseamnă culoare, mișcare. O astfel de pardoseală va atrage cu siguranță privirile celor care îți calcă pragul. Dacă ești o fire aprigă, mozaicul în culori aprinse, în stil mexican sau marocan, ți se va potrivi de minune. Pentru un plus de dramatism alege un dulap colorat- galben, de exemplu. Vei avea un hol wow.
Dacă însă cauți ceva mai ”liniștit”, o combinație de alb și negru, o pardoseală cu diferite modele, dar nu mai mult de două culori va fi alegerea perfectă pentru tine.
Hol modern cu parchet
Sursa foto: pinterest.com
Parchetul pentru amenajarea unui hol este alegerea celor mai mulți. Pentru o unitate a întregii locuințe aleger același tip de parchet peste tot.
Dacă îți dorești însă o delimitare a spațiilor, în zona holului alege ori alt tip de parchet, o altă culoare, ori același parchet așează-l în sens invers.
La fel de modernă va fi combinația dintre parchet și gresia hexagonală. Pune-o pe acesta pe o porțiune mică, la intrate, urmând ca apoi să vină parchetul.
Amenajarea unui hol modern în funcție de culoarea pereților
Sursa foto:pinterest.com
Culoarea pereților poate completa sau strica întreaga amenajare. Alege culorile în funcție de stil, de mobilă, de obiectele de decor.
Dacă vrei ca holul tău să fie luminos, mergi pe culoarea albă a pereților ori pe un bej sau gri foarte deschise. Mobila albă și o pată de culoare dată de obiectele de decor vor fi o combinație foarte bună.
Dacă alegi pereții albi, nu te feri să pui un dressing albastru, verde sau chiar negru. O senzație de confort vor da obiectele din lemn reciclat sau cele în nuanța lemnului.
Dacă ai un hol pătrat, pentru a-i da puțină lungime, vopsește în culori tari pereții opuși. Decorează-i dacă se poate în același fel și vei avea un design propriu.
La fel de bine poți alege să vopsești pereții albi și tavanul într-o altă culoare sau doar un perete.
Tapetul este și el o alegere bună. În funcție de model, de suprafața pe care îl dorești, alege ceva îndrăzneț, ceva satinat pentru eleganță sau un tapet cu forme geometrice. Poate fi pus și pe tavan, în combinație cu pereți albi sau într-o nuanță pală.
Sfaturi pentru amenajarea unui hol modern perfect
Sursa foto: pinterest.com
Holul perfect este cel care răspunde cel mai bine nevoilor tale și preferințelor în materie de design.
Pentru asta, atunci când îl amenajezi, ține cont în primul rând de dimensiuni. În funcție de acest lucru vei alege mobilierul. Dacă ai nevoie de spații de depozitare, încearcă să integrezi un dressing. Dacă nu ai nevoie de el, atunci alege un design minimalist pentru hol. Așează un pantofar, o băncuță și câteva obiecte de decor și lumini. Acestea din urmă vor accentua locurile în care sunt așezate și vor da senzația de confort și intimitate.