amenajare dormitor
Blog

Amenajare Dormitor | +41 Poze si Idei de Amenajare

Cum arată dormitorul tău? Este acel loc minunat în care de-abia aștepți să ajungi imediat după o zi obositoare? Sau crezi că e loc de mai bine? 

Întotdeauna e loc de îmbunătățire, indiferent despre ce vorbim, dar în articolul de astăzi ne referim la amenajarea unui dormitor în care să te simți regește, fie că vrei să te relaxezi vizionând un film, să pătrunzi în lumea personajelor dintr-o carte bună sau să te bucuri de un somn neîntrerupt de cum așezi capul pe pernă până când sună alarma de trezire.

Sigur știi că somnul și relaxarea sunt influențate de toate elementele regăsite în dormitor, de la piese de mobilier la țesături (perdele, draperii, cuverturi) până la surse de iluminare. De modul în care sunt organizate, plasate și combinate depinde starea ta. Dar și de paleta de culori. 

Poți înțelege mai ușor ce spunem, dacă îți imaginezi cum te simți atunci când privești o lampă ce emană căldură prin culoare, o cuvertură pufoasă sau, dimpotrivă, o sursă de iluminat a cărei lumină degajată are o nuanță rece, și care nu inspiră senzația aceea de coziness pe care probabil ne-o dorim cu toții în dormitor. 

Nu știm cum îți este amenajat dormitorul. Nu știm dacă este prima dată când îl amenajezi sau dacă ceea ce îți dorești acum este să-l reamenajezi. Ce știm este că în acest articol vei afla cum poți crea dormitorul perfect pentru tine. 

Îți oferim o mulțime de idei de amenajare dormitor în funcție de mai multe criterii, recomandări despre cum să amenajezi un dormitor îngust, mic sau mare, pătrat sau dreptunghiular, clasic, modern, rustic, vintage, feng shui sau minimalist, fie că este situat într-un apartament sau la casă, la mansardă sau demisol, fie că este un dormitor simplu sau open space. 

Mai mult de atât. La finalul articolului poți citi câteva sfaturi generale care te vor ajuta să-ți amenajezi un dormitor pe placul tău. 

Așa că, te invităm să rămâi pentru câteva minute, să-ți notezi principalele idei care corespund preferințelor tale și stilului de amenajare dorit și să începi planificarea. Ești pregătit/ă?   

Cum amenajam un dormitor in functie de dimensiuni?

image26 1

Sursă foto: freepik/racool_studio

De cât spațiu dispui în dormitor? Încăperea este îngustă, mică sau mare? Amenajarea dormitorului în funcție de dimensiune este primul și cel mai important criteriu atunci când începi să planifici cum vei amenaja locul tău principal de odihnă.

Hai să vedem împreună cum să amenajezi un dormitor îngust, mic sau mare. 

Dormitor ingust

image8

Sursă foto: pinterest

Un dormitor îngust poate fi cea mai mare provocare, nu doar pentru tine, ci și pentru specialiștii în amenajare. De ce spun asta? Pentru că deseori dormitorul servește nu doar ca spațiu de odihnă, ci și ca relaxare, dressing, poate chiar și birou, iar planificarea trebuie să respecte atât principiul funcționalității, cât și al stilului. 

Ține minte că înainte de a amenaja sau reamenaja trebuie să te gândești că ai nevoie să te poți deplasa cu ușurință în dormitor, motiv pentru care este necesar să măsori camera înainte de achiziția mobilierului. 

Rezumă-te la acele piese de mobilier și decorațiuni minime. În plus, când măsori spațiul, ia în calcul ca ușa dormitorului să nu atingă vreun dulap, scaun, pat etc.            

Optează pentru un pat cu sertare, pentru că poți depozita diferite obiecte. Dacă alegi să-l poziționezi pe mijloc, îți sugerez să nu încarci dormitorul cu multe piese de mobilier. Lasă minim 50 cm distanță în fiecare parte. Îl poți plasa și lângă fereastră, dar nu se recomandă pentru că de obicei există un calorifer pe care-l blochezi. În plus, aerul uscat care se degajă aproape de tine îți poate afecta starea de sănătate.

Sau, mai există o variantă. Canapeaua extensibilă, deși va trebui să o rabatezi în fiecare zi, și nu știu dacă te simți confortabil cu asta.

Noptiere pe ambele părți, dar spațiul prea mic? Poți plasa deasupra patului, 2 polițe de o parte și de cealaltă.

Evită piesele de mobilier masive, întunecate. 

Decorează pereții cu artă, sub formă de tablouri pentru un impact vizual plăcut.

În funcție de spațiu, poți integra un dulap pentru haine cu uși glisante, pe care să-l faci pe comandă, pentru a fi pe placul tău și pe măsura spațiului disponibil. 

O modalitate simplă și extrem de eficientă de a mări vizual camera este utilizarea unei picturi murale 3D. Natura tridimensională a temei va distorsiona efectiv perspectiva și va face ca interiorul să pară mult mai mare. De exemplu, aplică pe un singur perete, un tapet ce ilustrează un tunel misterios, pentru că poate crea iluzia unui spațiu infinit. 

Referitor la paleta de culori, se recomandă ca aceasta să fie deschisă, neutră, menite să-ți inducă senzația de relaxare.

Un alt element foarte important este lumina. Nu acoperi fereastra cu perdele din țesătură groasă, pentru a permite luminii naturale să intre. 

Referitor la integrarea surselor de lumină artificială, dispunerea lor corectă va ascunde neajunsurile camerei și va sublinia cele mai mari avantaje ale sale. Este bine dacă în interior există lămpi de noptieră sau plasate de o parte și de cealaltă a patului, precum și iluminare punctuală, discretă, care să scoată în evidență un tablou, un poster sau o fotografie înrămată. Iar pe tavan poți folosi o aplică LED cu diferite tonuri de culoare, de la cald la rece și care creează un echilibru armonios între elementele regăsite în dormitor.

image23 1Aplica LED 28W White Circle

Descoperă gama de aplice led →

Dormitor mic

image39 2

Sursă foto: pinterest

 Și în cazul unui dormitor mic, provocarea principală este îmbinarea stilului și funcționalității, de aceea este nevoie să te gândești la o abordare inteligentă. Dar nu te îngrijora, pentru că am pregătit câteva idei de amenajare a unui dormitor mic din care te poți inspira.

Optează pentru un pat cu sertare, ca să poți depozita diferite obiecte. Alege unul care să aibă și un spătar ultra dimensionat pentru iluzia unui spațiu mai mare. Pentru o notă de rafinament, plasează în fața patului un banc otoman.

Și în acest caz poți folosi o canapea extensibilă, dacă spațiul este prea mic.

Folosește-te de orice colț. Plasează polițe pe pereți, deasupra patului dacă nu ai suficient spațiu pentru noptieră. Sau poți alege noptiere rotunde, pentru că ocupă mai puțin spațiu și în plus au și un aspect diferit de cele pătrate.

Îmbracă pereții într-o singură culoare, pentru a crea senzația unei camere mai mari.

O altă idee este să creezi sertare în pereți. 

Dacă dispui de spațiu și adâncime la fereastră, amenajează un loc pentru relaxare. Astfel nu va mai fi nevoie să-ți amenajezi colțișorul de destindere în altă parte a camerei.

Culorile deschise, neutre, accentuează senzația de spațiu și luminozitate, și de două ori mai mult atunci când sunt folosite pe suprafețe mari, cum ar fi pereții și podelele. 

Folosește o plafonieră LED care imită luna pentru crearea unei atmosfere plăcute, dar și pentru un echilibru între toate elementele din interiorul camerei. 

image20 1

Plafoniera LED 48W Universee Moon

Descoperă gama de plafoniere led →

Dormitor mare

image18

Sursă foto: pinterest

Pare o misiune simplă, dar nu-i chiar așa, pentru că există riscul să încarci cu prea multe piese de mobilier sau dimpotrivă. De aceea, îți sugerez ca pentru început să împarți dormitorul în zone distincte: depozitare haine/obiecte, odihnă, relaxare, birou, machiaj. Apoi poți începe planificarea, măsurarea și achiziția mobilei, surselor de iluminat etc.

Ia în calcul piese mari de mobilier, fie că vorbim despre pat, noptiere, masă etc. Noptierele largi și mari, cu sertare, vor umple zona de perete. 

Pentru relaxare, amenajează o zonă separată cu o canapea, o pereche de scaune sau fotolii confortabile.

Încorporează o masă de machiaj și un colț de birou pe care le poți delimita printr-un perete de sticlă sau o perdea. 

Ambianța într-un dormitor este atât de importantă, iar acest lucru poate fi obținut prin decorarea cu diferite tipuri de iluminat. De exemplu, lămpi reglabile pentru noptieră, aplice de perete. Iluminatul de fiecare parte a patului, centrat pe noptiere, ajută la crearea unei simetrii în cameră.

Lămpile de podea sub forma unui lampadar adaugă o iluminare ambientală blândă într-un dormitor, ceea ce te ajută să te relaxezi și să te destinzi după o zi obositoare.

Pentru un dormitor matrimonial mare, în care patul este punctul central, o lustră LED funcționează excelent. În plus, aceasta are și telecomandă, pentru a nu fi nevoie să te dai jos din pat pentru a stinge lumina.

image27 1

Folosește culori care imită natura: verde pal, alb, bleu. 

Dacă ai un dormitor mare, poți decora cu perdele transparente sau mai dense. Sau o combinație a celor două.

Îmbracă patul cu lenjerie de pat pufoasă. Acest lucru îți induce senzația unui spațiu confortabil, care poate fi asortat cu aproape orice. Pentru a adăuga un strat suplimentar de confort, introdu textură folosind perne colorate. 

Cum amenajam un dormitor in functie de forma sa?

image35 1 

Sursă foto: freepik/dit26978

În funcție de forma sa, dormitorul poate fi pătrat sau dreptunghiular, ceea ce înseamnă că este necesar să amenajezi în funcție de acest criteriu. Poate părea greu să integrezi într-un mod echilibrat piesele de mobilier, dar cu următoarele idei de amenajare dormitor, cu siguranță rezultatul va întrece așteptările pe care le ai.

Dormitor patrat

image29 1

Sursă foto: pinterest

Într-un dormitor pătrat îți recomand să plasezi patul într-un colț, nu pe mijloc. Adaugă un spațiu pentru depozitare în fața patului, sub formă unei banchete sau coșuri înalte. Și un dulap pentru haine cu uși glisante.

Colorează pereții în alb, pentru că astfel spațiul pare mai mare. Dacă nu îți place albul, optează pentru gri sau ou de rață. 

Folosește pe un perete o altă nuanță sau adaugă un tapet, de exemplu. 

Iluminatul poate face diferența în a face ca o cameră să pară mai mare. Dacă vrei mai multă lumină artificială fără ca lămpile mari să aglomereze spațiul, luminile suspendate ar putea fi soluția perfectă.

Poți folosi un candelabru minimalist pentru un aspect sofisticat și cald sau orice alt tip de corp suspendat pentru a încorpora mai multă lumină în centrul camerei tale.

image1 1

Candelabru LED 114W Minimalist 2 Gold 60+40

Descoperă gama de candelabre →

 Îmbracă fereastra cu perdele până jos. Efectul vertical adaugă o notă dramatică și creează impresia unei înălțimi mai mari.

Alege un covor mai mare, care să încadreze o bună parte din podea. 

Decorează cu plante pentru purificarea aerului. 

Dormitor dreptunghiular

image42 1

Sursă foto: pinterest

Folosește culori deschise pentru a crea spațiu mai mare. Potrivit unui studiu publicat în Research Gate, culoarea este foarte importantă în design. Poate avea impact asupra emoțiilor și comportamentului unei persoane. 

Folosește nuanțe din natură pentru relaxare și pete de culoare în decorațiuni pentru un accent interesant.

Adaugă o oglindă pentru reflectarea luminii și pentru impact vizual crescut. Studiile au dovedit că plasarea strategică a oglinzilor poate ajuta ca dormitorul să fie mai deschis, luminos, și să îți ofere impresia de adâncime. 

Creează un perete interesant folosind puterea psihologică a formelor. De exemplu, cercurile induc senzația de intimitate și apropiere, ordine și stabilitate. Mai mult chiar, folosind forma circulară, aceasta poate sparge aspectul dreptunghiular, creând un impact vizual interesant. Folosește un cerc pe peretele patului, care poate fi desenat sau sub forma unui element decorativ.

Când ambele aspecte, practic și estetic, sunt luate în considerare, chiar și cel mai dreptunghiular dormitor poate fi transformat într-un spațiu pentru relaxare și odihnă cu stil și personalitate.

Adaugă impact vizual folosind culori și texturi pentru ca spațiul să respire viață. Texturile creează o atmosferă relaxantă și energică, iar un perete cu tapet, de exemplu, atrage vizual.

Folosește perdele din tavan până jos. Țesăturile grele pot ajuta la blocarea luminii și la crearea unui sentiment de confort, în timp ce țesăturile mai ușoare vor lăsa să intre mai multă lumină și vor crea o senzație de aerisire. 

Tipul potrivit de iluminat poate ajuta la crearea unei atmosfere de confort și relaxare într-un dormitor. Lămpile amplasate strategic, de exemplu, pot fi folosite pentru a evidenția anumite obiecte din cameră, precum un tablou sau o fotografie înrămată și pentru a crea un sentiment de intimitate. 

Deasupra noptierelor poți folosi o aplică în formă de romb pentru un dormitor de poveste. 

image32 1Aplica Summer Bold Mini

Descoperă gama de aplice led →

Folosește o abordare minimalistă atunci când decorezi dormitorul pentru a evita supraaglomerarea spațiului. Alege piese de calitate care să îți exprime stilul fără să copleșească spațiul. De asemenea, decorațiunile ar trebui să fie menținute la minimum; alege câteva obiecte semnificative pentru a adăuga personalitate sau culoare camerei.

Cum amenajam un dormitor in functie de stilul locuintei?

image13 1

Sursă foto: freepik/vecstock

Ce preferi? Să te întorci în timp cu ajutorul unui decor vintage sau îți place să rămâi în prezent cu piese de mobilier minimaliste? Ți-ai dori să te bucuri de o atmosferă romantică în dormitor sau de un aer rustic? 

Oricare ar fi răspunsul, mai jos am pregătit pentru tine câteva idei de amenajare dormitor simplu, modern, clasic, vintage, rustic, romantic, feng shui și minimalist.

Dormitor modern

image21 1

Sursă foto: pinterest

Să vorbim pentru început de o confuzie frecventă. Multe persoane consideră că modern este același lucru cu termenul contemporan, dar în timp ce folosim contemporan când ne referim la un stil aflat în tendințe într-o anumită perioadă, stilul modern face referire la un stil particular de amenajare. 

Principiul de bază al stilului modern este ‘’form follows function’’, adică elementul estetic urmează elementului funcțional. Cu alte cuvinte, funcționalitatea primează, dar asta nu înseamnă că nu luăm în calcul aspectul. Nicidecum. 

Evită să aglomerezi spațiul cu obiecte sau piese de mobilier inutile. 

Referitor la materialele care se folosesc în acest stil de amenajare, predomină lemnul masiv în combinație cu alte materiale. Formele geometrice sunt un alt criteriu de care se ține cont. 

Folosește nuanțe variate de maro, crem, bej și alb, cu mici accente de culoare, galben, roșu etc. Dar aceste mici accente folosește-le în boluri pentru lumânări, vaze și tablouri. Pentru că atunci când ajungi acasă, îți dorești ca privirea să ți se relaxeze după o zi în care stimularea vizuală cu o mulțime de culori te-a copleșit. 

Alege piesele de mobilier cu picioare, pentru că se creează senzația unui spațiu aerisit. 

Folosește corpuri de iluminat unghiulare sau neobișnuite, în special corpuri de iluminat în stil “atomic”, precum este acest pendul Glass cu înălțime reglabilă, perfect pentru dimensionarea corectă a spațiului.

image31 1Pendul Glass Gold 360

Descoperă gama de pendule →

Evită bibelourile fără sens, obiectele de colecție și piesele de mobilier inutile.

Scoate în evidență operele de artă, în special tablouri mari, postere sau printuri pe pereți. Dacă poți suprapune un tablou superb peste un perete cu model, cu atât mai bine.

Dormitor simplu

image36 1

Sursă foto: pinterest

Cuvântul simplu poate fi interpretat diferit de fiecare persoană. Dar amenajarea unui dormitor simplu se bazează pe integrarea unor elemente minime, care să nu creeze senzația unui spațiu aglomerat. 

Într-un dormitor simplu, poți plasa mai multe polițe pe pereți pentru a economisi spațiu și pentru a nu aglomera camera cu obiecte inutile. Amplasează un dulap de haine, o comodă cu multe sertare, un scaun confortabil într-un colț, un pat alb și tapițat și alte piese în funcție de cât îți permite spațiul. Folosește culori neutre, calde, fie că vorbim despre pereți sau țesături. 

Principiul de bază este simetria, în special când ne referim la piesele de mobilier. 

Luminile suspendate pot fi acel touch de eleganță de care are nevoie un design simplu și care se integrează perfect în aspectul neutru și aerisit al dormitorului.

Dormitor rustic

image41 

Sursă foto: pinterest

O oază de lemn natural, grinzi expuse, mobilier forjat și coarne de cerb. Sună cunoscut? Poate fi o cabană. Sau poate fi dormitorul tău amenajat în stil rustic. 

Designul rustic nu se limitează la un singur stil de decor. Se poate potrivi bine cu designul clasic de țară, cu o fermă modernă sau chiar cu o cabană de la munte.

Stilul include, de obicei, o combinație de lemn natural, grinzi expuse, mobilier din fier forjat și decorațiuni în stil de cabană.

Poți să-l încorporezi ușor în dormitor dacă îți place ideea. Dacă deja în dormitorul tău există elemente fabricate din lemn, va fi simplu să adaugi și alte piese inspirate din acest stil. Îmbracă podeaua cu un covor ce are imprimeu tradițional, motive florale sau forme geometrice. Îmbracă și patul cu pături fluffy și confortabile. Combină cu elemente vintage din oțel galvanizat. 

Dacă nu există elemente din lemn, poți folosi pe un perete sau mai mulți un tapet clasic sau un fototapet care imită lemnul. 

În loc de clasicul lemn maro, un perete de accent realizat din lambriuri de lemn gri creează un aer rustic în acest dormitor. Acest stil de lemn se potrivește bine cu spătarul patului care poate fi gri. Folosește așternuturi cu accente portocalii. Griul și portocaliul sunt o combinație perfectă în stilul rustic de amenajare.

Patul poate fi tip baldachin, cadrul din lemn, iar noptierele pot fi improvizate din rafturi din lemn cu aspect degradat. 

Folosește această lustră LED din metal cu accente negre și aurii, care completează perfect nuanțele din dormitorul în stil rustic.

image2 1Lustra LED 80W Space Black

Descoperă gama de lustre led →

Așadar, inspiră-te din aceste idei de amenajare a unui dormitor rustic pentru o atmosferă caldă și relaxantă.

Dormitor clasic

image17 1

Poate că îți place stilul clasic de amenajare, unde rafinamentul predomină într-un spațiu armonios, bine proporționat și echilibrat. Stilul clasic este caracterizat de simetria elementelor, menite să creeze impresia unei atmosfere elegante, rafinate. 

În acest caz, materialele predominante în cazul mobilierului, sunt lemnul masiv, ceramica, bronzul, marmura. 

Patul, piesa centrală, este de obicei din lemn masiv, așezat lângă fereastră pentru a primi lumină naturală din belșug, un pat care poate fi îmbrăcat în lenjerii de lux. De obicei, celelalte piese de mobilier, precum dulapul, comoda și noptierele sunt din același set cu patul, dar nu este obligatoriu. 

Folosește un scaun sau fotoliu regesc, precum și un taburet pentru picioare. Plasează într-un loc, aproape de fereastră, măsuța de machiaj. Combină totul cu accesorii delicate pentru completarea aspectului luxos. 

În acest stil predomină oglinzile cu rame aurii, tablouri valoroase, tapet simplu, dar elegant. Accentele aurii se folosesc pe diverse elemente, mobilier sau accesorii. 

Texturi elegante regăsim și în perdele, draperii și covor. 

Iluminatul trebuie evaluat în funcție de lumina naturală pe care o oferă ferestrele, putând fi accentuat prin intermediul oglinzilor, al vitrinelor sau chiar al finisajelor metalice. Zonele mai slab iluminate îți arată unde trebuie să poziționezi sursele de lumină artificială pentru a evidenția acele cadre, cele mai apreciate fiind candelabrele de cristal și sticlă, precum și veiozele și lustrele impunătoare.

Iată acest candelabru de poveste care se potrivește de minune cu un stil clasic de amenajare.

image15 1Candelabru Caroo Boheme 300

Descoperă gama de candelabre led →

Dormitor vintage

image25 1

Sursă foto: pinterest

Stilul vintage are un farmec atemporal. Te poartă ușor în trecut, datorită elementelor antice, precum un telefon plasat pe noptieră sau pe o măsuță delicată, unui perete pe care îl poți decora cu o colecție de fotografii în rame, o oglindă mică și rotundă (sau pătrată) cu ramă aurie deasupra patului și un dulap antic pentru depozitare. 

Aici poți adăuga tablou cu un peisaj de poveste, un pat al cărui cadru este din fier forjat și pe care îl poți echilibra cu așternuturi pufoase și confortabile. 

Referitor la sursele de iluminare, plasează o lustră vintage tip spider din metal, neagră, care creează un aer de senzație.

image4 1Lustra Vintage Spiderweb 8

 

Dormitor feng shui

image38 1

Sursă foto: mydomaine.com

Pare o expresie folosită de mult și uitată, dar nu și de cei cărora le place confortul pe care sentimentul de pace îl aduce unui spațiu. 

Principiul de bază este ‘’yin’’, reprezentat de elemente care induc relaxare, nu ‘’yang’’ ce stimulează energia.

Patul, elementul central în orice dormitor, se recomandă să fie plasat astfel încât să vezi ușa, cumva pe diagonală dacă spațiul îți permite. Dacă nu, așează o oglindă în care să se reflecte ușa. 

Un alt element important care induce senzația de stabilitate și suport, este spătarul patului care trebuie să fie înalt, fără decoruri sau accesorii, ci unul simplu și solid. 

Dacă sub pat este spațiu, lasă-l gol, pentru ca energia să se împrăștie în toate colțurile. 

Fără sisteme electronice care îți pot afecta odihna, pentru că acestea emit câmpuri electrice și magnetice ce îți pot disturba sistemul imunitar și odihna. Du telefonul în altă cameră și alege un ceas cu alarmă. 

Pentru un spațiu echilibrat vizual, lasă părți egale în lateralul patului. 

Folosește culori neutre, care invită la relaxare. Adaugă accente de culoare folosind așternuturi, în nuanțe diferite, dar similare.

Alege inteligent surse de iluminat care să-ți relaxeze ochii și mintea, precum este acest pendul în formă de lună.

image7 1Pendul Moon Land Silver

Descoperă gama de pendule dormitor →

Evită să amplasezi un birou într-un dormitor feng shui pentru că îți va fi greu să stai departe de muncă. Dacă nu se poate, creează un spațiu delimitat printr-o perdea. 

Completează cu elemente naturale, plasând flori și plante verzi, dar nu în exces. Uleiurile esențiale de portocală sunt o altă variantă naturală de a purifica aerul.

Dormitor romantic

image40 1

Sigur că focusul într-un dormitor romantic este pe cel mai important element: patul. Preferabil să fie de tip baldachin pentru crearea unei senzații de intimitate. Schema de culori musai să fie roșie, dar nu acel roșu intens, ci un roșu cu accente de vișiniu. Vrem să fie romantic, nu să deranjeze vizual. 

Adaugă o pictură murală deasupra patului, pictată direct pe perete sau un tapet: poate fi o floare, un design contemporan, un peisaj. 

Nu subestima importanța surselor de iluminat care să poată fi reglată pentru intensitate ușoară, și crearea unei atmosfere intime. Personalizează spătarul patului, dându-i o formă interesantă, în formă de inimă, fluture etc.

 Folosește perdele și draperii care să te ferească de ochii curioșilor, în special dacă locuiți la apartament, la același nivel cu al vecinilor din blocul de alături. 

Adaugă tablouri cu rame în care să plasezi fotografiile voastre. Decorează cu lumânărele, pe care să le pui în boluri sau borcane speciale.

Dormitor retro

image33 1

Se întâmplă ca retro să fie confundat cu vintage, dar în timp ce retro desemnează orice obiect cu vârsta mai mică de 30 de ani, vintage se referă la obiectele mai vechi de 30 de ani. 

Așa că, dacă îți dorești un dormitor retro, improvizează sau achiziționează piese de mobilier nu mai vechi de 30 de ani. Poți combina cu un stil modern de amenajare.

Culorile îndrăznețe sunt predominante în amenajarea specifică stilului retro, așa că le poți folosi atât în textile (covor, țesături, lenjerii etc.) cât și în obiecte de artă, mobilier. Dar pentru un efect vizual plăcut nu exagera cu prea multe culori îndrăznețe. Un alt element esențial este combinarea acestor culori cu nonculorile.

Plasează surse de iluminat mari în diferite colțuri ale camerei, cât și ca sursă principală.

Dormitor in stil scandinav

image3 1

Sursă foto: kitcheninfinity.com

Din ce în ce mai întâlnit în casele noastre, stilul scandinav este printre cele mai plăcute variante de amenajare. Luminos, spațios, cu nuanțe deschise, neutre, accente care emană senzația de căldură, un candelabru statement, elemente naturale. 

Predomină mobilierul în culori deschise.

Cât mai multă lumină naturală, iar lumina degajată de sursele artificiale trebuie să fie caldă, plăcută și să creeze acea senzație de intimitate.

Dormitor in stil electric

image24 1

Sursă foto: pinterest

Tehnologia se schimbă și devine parte a vieții noastre. De aceea, este bine să ne folosim de ea pentru a ne ușura viața, și chiar prin încorporarea sa în dormitor, dar într-un mod care să nu ne blocheze armonia. 

Înlocuiește lumina obișnuită cu leduri pentru că te ajută să economisești, pe care le poți plasa în orice parte a camerei dorești. De exemplu, le poți plasa deasupra patului, sub pat astfel încât să-l ilumineze pe toate părțile. Le poți plasa deasupra ușilor dulapului pentru a beneficia de lumină din abundență atunci când îți cauți hainele. 

În funcție de atmosfera pe care vrei să o creezi în dormitor, alege sursele potrivite de iluminare. Un lampadar de dormitor creează senzația unui spațiu intim, o lampă pe noptieră ce degajă o nuanță galbenă și o lustră pe tavan cu diferite temperaturi de culoare pot fi sursele de iluminare perfecte într-un dormitor cu accente electrice.

Dormitor in stil minimalist

image30 1

Sursă foto: pinterest

Într-un dormitor minimalist, cuvântul de ordine este armonia. De obicei, există o singură culoare neutră într-un asemenea dormitor. Toate elementele trebuie să fie în echilibru. 

Alege piese de mobilier multifuncționale, care să te ajute să economisești spațiu. Iluminează cu surse artificiale plasate pe noptieră, pe tavan și în diferite colțuri ale camerei pentru un efect vizual plăcut. 

Integrează plante pentru purificarea aerului și pentru starea ta de bine.

Cum amenajam un dormitor in functie de locuinta?

image37 1

Sursă foto: freepik/jcomp

Amenajarea dormitorului va ține seama și de locul în care este amplasat: într-un apartament de bloc, la casă, mansardă, demisol etc. De aceea, ți-am pregătit câteva idei de amenajare a dormitorului în funcție și de acest criteriu.

Dormitor la bloc

image28 1

Sursă foto: pinterest

Dacă locuiești la bloc, este foarte posibil să fi limitat de spațiu, motiv pentru care începe să măsori cu atenție înainte de achiziția mobilierului, decorațiunilor și accesoriilor. 

Stabilește unde va fi patul, dulapul pentru haine, noptierele și comoda. Acestea sunt cele mai importante. Măsoară distanța de la unele la altele și alege-le astfel încât să rămână spațiu suficient de desfășurare. Dacă nu există suficient spațiu pentru depozitarea diferitelor obiecte, optează pentru un pat cu sertare generoase pe părțile laterale. 

Aplică tapet pe unul sau doi pereți și plasează câteva tablouri în linie dreaptă, impare ca număr. Folosește etajere, polițe și înlocuiește mobilierul cu elemente interesante, atipice, neconvenționale. 

Paleta de culori trebuie să fie și în acest caz una blândă, neutră. Ai loc pentru o masă de machiaj? Cu atât mai bine. 

Optează pentru o lustră LED în formă de petalele unei flori, perfectă pentru o atmosferă boemă în dormitor.

image34 1

Lustra LED 144W Mini Sun Flower

Dormitor la casa

image6 1

Sursă foto: veranda.com

La casă se presupune că ai spațiu mai mare, și atunci, îl poți folosi pentru amplasarea diferitelor obiecte și crearea unor zone amenajate în diferite scopuri. 

Și în acest caz, culorile recomandate sunt cele neutre, dar cu petele de culoare care se pot regăsi în orice element, de la pereți la piese de mobilier, până la decorațiuni. 

Lumina naturală este o necesitate, iar ca sursă de iluminare artificială poți folosi un candelabru statement pe care îl poți alege din gama noastră variată de candelabre dormitor. Relaxează-te de câte ori dorești într-un colțișor al încăperii, amenajat special cu un fotoliu confortabil, o măsuță pentru a sprijini cărțile, cafeaua.

Dormitor in mansarda

image19 1

Sursă foto: pinterest

Un spațiu intim, retras, dar a cărui amenajare necesită mai multă atenție față de dormitorul amplasat în zonele obișnuite din casă. Lumina naturală poate lipsi sau de cele mai multe ori este insuficientă din cauza acoperișului care poate fi un obstacol, dar cum pentru orice există o soluție, cu siguranță și amenajarea unei mansarde poate fi posibilă cu atenție la detalii și organizare atentă.

Pentru început, deși nu acesta este subiectul articolului, îți recomand să izolezi pereții și podeaua cu materiale de calitate, pentru că aproape 25% din căldură se pierde prin acoperiș. Investiția în materiale care să reducă această pierdere, va contribui și la reducerea facturii de energie. 

Cum alegi mobila într-un dormitor aflat la mansardă? Simplu: în funcție de forma acoperișului și de spațiul disponibil. Dacă nu găsești piesele de mobilier potrivite, fă-le pe comandă. Le vei putea personaliza așa cum dorești. 

Specialiștii în amenajare recomandă stilul scandinav pentru un dormitor la mansardă, pentru că predomină culorile deschise, care luminează spațiul și creează senzația că este mai mare. Dacă ai posibilitatea lărgește rama ferestrei. 

Cum iluminezi dormitorul la mansardă? Alege dintre aceste lustre dormitor în diferite forme, modele și culori.

Dormitor la demisol

image5 1

Sursă foto: pinterest

O altă încăpere care pare problematică la prima vedere, dacă îți dorești să o amenajezi pentru a locui. Umezeală, lumină naturală insuficientă, aspect neprietenos. Toate acestea pot descuraja pe oricine, dar și în acest caz există soluții pentru transformarea spațiului într-unul perfect funcțional și cu stil. 

Începe cu hidroizolația dacă nu există (pentru a preveni igrasia) și cu îmbunătățirea sistemului de electricitate. 

Evită aglomerarea și plasează doar piesele de mobilier de care ai nevoie: pat, noptiere, comodă, un birou și un dulap pentru haine. Dacă ai spațiu, amenajează un colțișor de relaxare unde poți plasa un scaun (fotoliu) confortabil și o măsuță de cafea.

Lumina artificială trebuie să fie din belșug, așa că optează pentru mai multe surse. O aplică dormitor pentru tavan și veioze pentru noptiere.

Cum amenajam un dormitor in functie de culoarea peretilor?

image9 1

Sursă foto: freepik

Amenajarea unui dormitor în funcție de culoarea peretilor este o abordare esențială pentru crearea unei atmosfere plăcute și personalizate. Culorile au un impact semnificativ asupra stării noastre de spirit și pot influența percepția spațiului.

Atunci când alegi culoarea pereților, trebuie să ții cont de preferințele personale, dar și de efectul pe care vrei să-l obții în dormitor. Culoarea poate crea o senzație de intimitate sau de spațiu deschis, poate aduce energie sau poate induce o atmosferă relaxantă.

Dacă optezi pentru culori deschise precum alb, crem sau nuanțe pastelate, vei accentua luminozitatea spațiului, conferindu-i un aer primitor. Aceste culori sunt ideale pentru dormitoarele mici sau pentru cele aflate în zone cu lumină naturală redusă.

Pe de altă parte, culorile mai închise precum bleumarin, gri închis sau burgundia pot crea o atmosferă intimă și cochetă. Acestea conferă dormitorului o senzație de căldură și confort, ideală pentru momentele de relaxare înainte de culcare.

Un alt aspect important este combinarea culorii pereților cu mobilierul și accesoriile din dormitor. Mobila în culori deschise poate completa perfect un perete închis la culoare, adăugând echilibru și contrast. În schimb, într-un dormitor cu pereți deschiși, un pat sau o comodă într-o nuanță mai închisă poate adăuga adâncime și caracter spațiului.

Nu trebuie să uităm nici de elementele decorative precum perdelele, covoarele sau pernele, care pot aduce un plus de culoare și personalitate în dormitor. Aceste detalii pot fi alese în tonuri care completează sau contrastează plăcut cu nuanța pereților.

Sper că aceste idei de amenajare a dormitorului în funcție de culoarea pereților te vor ajuta să-ți creezi spațiul perfect, în nuanțele preferate.

Cum amenajam un dormitor in functie de compartimentare?

image12 1

Sursă foto: freepik/lookstudio

Dormitorul tău este simplu sau open space? Nu ai suficient spațiu și te gândești să ți-l amenajezi în balcon? Sau dormitorul are ieșire la balcon? Iată câteva idei care te vor ajuta să-ți creezi acel spațiu necesar de odihnă.

Dormitor simplu

image11 1

Sursă foto: pinterest

În funcție de compartimentare, un dormitor simplu poate fi acel dormitor clasic cu care suntem toți obișnuiți. Într-o astfel de încăpere se plasează piesele minime de mobilier, iar dacă mai rămâne spațiu și pentru altele, cu atât mai bine.

Așadar, un pat foarte confortabil, noptiere cu sertare pentru plasarea lenjeriei intime, a cărților la suprafață, o comodă pe care poți așeza televizorul, deși dacă poți să-l agăți în perete cu atât mai bine, pentru că îți salvează spațiul. 

Un dulap cu spațiu generos pentru haine, iluminat cu mici leduri și uși glisante, o măsuță pentru machiaj, un fotoliu pe care să te așezi când vrei să te relaxezi. 

Optează pentru culori deschise, neutre, pentru că induc senzația de confort. Plasează mici pete de culoare sub forma decorațiunilor: vază, tablou, elemente naturale verzi etc.

Vei opta pentru acele surse de iluminare care se potrivesc spațiului. Nu prea mari, și nici prea mici, ci o dimensiune de mijloc pentru crearea unui echilibru. O lustră cu diferite variații de temperatură a luminii poate fi soluția potrivită.

Dormitor open space

image22

Sursă foto: pinterest

 Întrebarea principală în acest caz este următoarea: este deja open space sau vrei să-l creezi tu? Dacă nu este, va fi nevoie să dărâmi pereții, iar pentru asta poate fi nevoie de autorizare. 

Dacă vrei să creezi legătura între dormitor și living sau între dormitor și bucătărie, va fi nevoie să ții cont de aceste detalii. Este necesar să delimitezi cumva dormitorul de zona de preparat mâncarea sau de camera în care primești oaspeții. De asemenea, este nevoie să te gândești la ce stil vrei să adopți. Unul clasic, minimalist, scandinav, rustic? Cel mai bine este să se potrivească stilului locuinței.

Înlocuiește canapeaua cu un pat dacă va fi open space cu livingul și delimitează zona de relaxare printr-un perete dintr-un material ușor sau o perdea groasă. Mai poți folosi și pereți din sticlă pentru separarea zonelor.

Dormitor balcon

image14 1

Sursă foto: pinterest

Poate fi cea mai dificilă situație, dar amintește-ți că orice este posibil. Amenajarea unui dormitor în balcon sau în apropierea balconului depinde de spațiul disponibil. Cel mai probabil, în acest caz, o canapea este cea mai bună alegere. 

Există avantajul luminii naturale, dar chiar și așa este necesară o sursă de lumină artificială. 

Decorează cu accesorii minime pentru un impact vizual. Nuanțele așternutului, perdelelor etc se recomandă să fie neutre, dar preferințele tale decid și acest aspect.

Sfaturi pentru amenajarea unui dormitor perfect

image16 1

Sursă foto: freepik/vecstock

Amenajarea spațiului tău de odihnă poate fi dificilă uneori, dar și foarte plăcută. Planificând cu atenție, vei elimima cuvântul dificil și te vei bucura de un proces interesant prin care dormitorul tău va deveni acel loc magic de care ai nevoie.

Iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să ții cont de aspectele esențiale.

După cum ai observat, indiferent că dormitorul este la bloc sau la casă, în stil vintage, classic, modern, simplu sau open space, este important să îmbini funcționalitatea cu esteticul. Adică,  să optimizezi spațiul încât să te poți mișca ușor în interior și să creezi acel impact vizual care să te încânte și să te relaxeze.

În plus, senzația de căldură degajată de așternuturi pufoase, fluffy, de lumânările delicate (așezate în boluri sau borcan special pentru a evita incidente nefericite), de un covor gros, precum și de alte elemente de acest gen, este la fel de importantă, mai cu seamă în anotimpul rece.  

Cu siguranță ai observat că sunt recomandate culorile neutre, deschise, pentru că induc senzația de relaxare. Cum ar fi să colorezi pereții în albastru intens sau în verde? Nu prea plăcut, decât dacă îți place foarte tare și nu îți supără ochii. 

Ca să te poți deplasa ușor în interior, măsoară înainte de a achiziționa piesele de mobilier și lasă suficient spațiu între acestea.

Musai să poți amenaja și un colțișor de lectură sau meditație.

Sursele de iluminare sunt și ele la fel de importante ca mobilierul. Alegerea mai multor surse care să lumineze încăperea este cea mai potrivită soluție. Plasează lămpi deasupra noptierelor, leduri deasupra ușilor dulapului pentru haine, o plafonieră cu intensitate și temperatură reglabilă și poate un lampadar cu un design care se adaptează stilului ales.

Inspiră-te din acest articol și vei crea dormitorul perfect. Inspiră-te din aceste idei de amenajare a dormitorului și te vei bucura de locul tău de poveste.